In weekendul trecut mi-am facut o dambla pe care o am din copilarie. Adica mersul cu bicicleta pe zapada. De altfel, pentru mine zapada reprezinta un motiv de maxima bucurie pentru ca-mi place sa ma deplasez pe ea atat pe skiuri sau cu masina, dar si cu bicicleta. E adevarat ca pe cand eram copil, mersul cu Pegasul cu ‘sa lunga’ pe zapada nu era chiar la indemana, dar cu noua mea bicicleta FELT echipata cu anvelopele cu cuie, pot sa ma duc linistit.

Ei bine, dand la pedale ore-n sir de unul singur prin padure, printre altele, ma intrebam secvential ce-as face daca ar aparea ursul sau haita de lupi. Oare sa ma urc intr-un brad, sa fug cat ma tin picioarele abandonand bicicleta, sa urlu dupa ajutor, sa ma dau prietenos cu ei sau sa ma predau fara sa opun nicio rezistenta? Din fericire n-am fost pus in aceasta situatie decat de niste caini care s-au dovedit, intr-un final, a fi ospitalieri. Asa ca am scapat ‘bazma curata’ si cu pantalonii-ntregi 🙂

Dar m-am mai intrebat si ce as face daca m-as intalni cu Dumnezeu. Prima tentatie ar fi sa-i cer ceva pentru ca este atotputernic. Si clar i-as cere, insa nu as vrea sa-mi dea ceva in plus, ci doar sa nu-mi ia nimic din ceea ce am deja. L-as ruga doar sa nu-mi ia nicio caramida din pilonii pe care se sprijina viata mea, respectiv familie, job si raliuri. Cred ca daca i-as cere ceva in plus, sigur mi-ar lua altceva la schimb si nu sunt dispus sa renunt la nimic. Nu, nici la vreun membru al familiei, nici la job si nici la raliuri sau la puterea si placerea de a face sport.

Toate bune si cum ar spune un slogan celebru – sunt cine sunt datorita tuturor.

Urmatoarea escapada va fi sambata cu o tura pe campurile, sper, inzapezite din jurul satului meu + un antrenament la bazinul de inot de la Izvorani

Alex.

PS. astept tips & tricks in caz ca ma intalnesc cu Mos Martin sau cu lupul cel rau 🙂